1/2
Campulung Moldovenesc 2018

Photo Credit: Gabi Mireanu

Înapoi la articol
2/2
Campulung Moldovenesc 2018

Photo credit: Gabi Mireanu

Înapoi la articol

This post is also available in: English

Fără să îmi dau seama au trecut treizeci de minute de când mă aflu la bordul avionului spre Basel. Mama e în partea din față, eu chiar în ultimul rând din spate. Încă mă gândesc la modul în care cei doi copilași de pe locurile din fața mea, despărțiți doar de un culoar de câțiva centimetri, și-au întins brațele pentru a se putea ține de mână în timp ce avionul decola. Nu știu dacă era doar o joacă sau o formă de a își învinge frica, dar a fost exact ce aveam nevoie. De săptămâni întregi încerc să găsesc subiectul și cuvintele potrivite pentru un nou articol. Poate că abia acum, deasupra norilor, găsesc acel strop de sinceritate de care aveam nevoie.

Ianuarie a fost despre curaj. Despre momente în care îmi doream să renunț și totuși nu am făcut-o. Despre oameni care au fost acolo pentru mine. Despre a spune „pot și o voi face”. E al treilea an de când am hotărât că sunt dispusă să renunț la toate lucrurile care mă trăgeau în jos, la prietenii unilaterale, la obiceiuri proaste. Al treilea an de când am decis că cea mai mare prioritate a mea sunt eu. În 2017 am învățat să îmi ofer o șansă, chiar dacă mulți nu o făceau. Am învățat că cel mai puternic aliat al meu este chiar mintea mea. Încă retrăiesc unele dintre momentele frumoase din acel an. Și au fost o mulțime. Dar îmi amintesc și de momentele grele din 2018. Momentele în care mintea mea era acaparată de frică, de dubii și de rețineri. A trebuit să o dau în bară de multe ori până să îmi amintesc că nimic rău nu se va întâmpla cat timp am încredere în mine. A fost un an în care am început marea majoritate a curselor cu stângul, din simpla frică de a nu eșua, de a nu pierde. Privind în urmă realizez că singurul lucru pe care îl pierdusem a fost încrederea, care doar cu un an înainte mă ajutase să ajung pe noi culmi.

Acum învăț. Învăț să îmi accept greșelile și să învăț din ele. Să îmi amintesc că rezultatele sunt pur și simplu suma tuturor eforturilor mele. Că, așa cum am spus și în interviul de la Cupa Mondială de acum doi ani, nu e vorba despre a putea sau a nu putea. Este despre a încerca și a face. A găsi acel ceva, acel strop de încredere care ne face să mergem mai departe. Să ignorăm momentele în care mintea ne spune că nu are rost. Să ținem capul sus și să luptăm pentru ceea ce ne dorim. 
 
Alături de Mélanie Lustremant în timpul unuia dintre antrenamentele din cadrul cantonamentului în Franța

Photo Credit: Gabi Mireanu
Photo credit: Gabi Mireanu

 

 

 

Subscribe so you don’t miss a post
Sign up with your email address to receive news and updates!

Ce crezi?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

No Comments Yet.

Abonează-te ca să primești știri și noutăți!

Salut!

Salut!

Sunt Alexia, iar dacă ești curios să citeși mai multe povești din alergare, să rămâi la curent cu ceea ce se întâmplă în viața mea și să descoperi povestea multor altor atleți, mă vei găsi aici, pe blog, pe data de 28, a fiecărei luni.

Acum sunt în Buffalo.

Previous
Road to Andorra
Holding on