Există povești ce am vrea să rămână nespuse, răni deschide și întrebări nerăspunse. Fiecare din noi are astfel de povești. Aceasta e a mea – „Vreau să îți spun că te iert. Te iert că nu mă vei vedea niciodată absolvind facultatea. Că nu mă vei mai ține niciodată de mână când ne plimbăm pe stradă. Că nu ești aici să te îmbrățișez de cel puțin cincizeci de ori pe zi. Că de un an de zile nimeni nu îi mai bea cafeaua mamei. Că nu ești aici să mă asculți vorbind despre cine știe ce idee nebună am, că nu îți mai planifici somnul de prânz în așa fel încât, atunci când vin de la școală să te așezi lângă mine cât timp mănânc și să povestim. Te iert că mi-ai frânt inima.”